vâj vâj

e garda sus iubito, caci garda cazuta nici lui Dumnezeu nu-i place.
sa scriem cu creta o prietenie care ma sperie, s-o stergem ca pe muci de maneca, tu nu stii cine sunt eu, eu nu stiu cine esti tu si totusi ne regasim in acelasi vals al toaletei mizere, cu bune si rele, cu recapitulari si imbarbatari fara de care aerul ma sufoca si ochii ma ustura.
ne doare tot acolo si punem degetul ingrijorat pe rana. mai cautam cu unghia prin plaga dupa sentimentul comun al depresiei de douazeci si ceva de ani cu care toti suntem datori. pentru ca eu stiu cine esti si tu stii cine sunt.

ping

saptamana grea, huh?
mda... am avut de facut chestii
ai intrat in paine cum ar veni
ei, mi-au dat o chifla

cronica

o mai stiti ma pe aia cu "tehno, nu romantze"?
sa vezi ce mi s-a intamplat mie la spania, nenica. de ne-am dus acolo copii cuminti de dinainte sa se deschida, am bifat politicosi una cervesa si o plimbare de o statie suprarealista dus-intors (dressanes) cu metroul la 1 noaptea si toate acestea inainte sa punem piciorul ceea ce urma sa fie mormantul - dar ce cripta, dar ce cavou - sperantelor mele de mic clubber bucurestean.
am intrat, era gol, ne si gandea moaaama, sa vezi ca aia sunt la festival si noi aicea singuri cu ada si michael mayer ne ducem si-l rugam sa ne faca si noua o poza sa aparem toti.
si am stat, ne-am gasit noi o masuta, nici prea central, nici prea laturalnic, si dupa aia ne-am mai fatzait pana sus unde ne-am gasit o loja, ce bine se vede proiectia hombre de aici, muy bien muy bien si am asteptat cuminti ca parintii cand le fac petreceri copiilor sa vina astiamicii, barselonezii, sa le arat eu triplutzulupuri de dans, figurine, chelcheshozuri. si au venit. pe rand, putini cate putini, dupa cum a si zis barmanita c-o sa fie cand am intrebat-o daca astia suntem toti si daca nu vrea sa apara si ea in poza pe care ne-o face michael mayer.
ia uite ce curat e la toaleta, ce interesant, aceste mici detalii ale vietii, ca fata fiind te bucuri cand iti surad zeii harteii igienice la baie, mai razi mai arzi o carpa si iaca se umplu, si dai cu intrebari, stiti, ca noi nu suntem de pe aici, ca where can we lalala, si toti ma luau in regresie geometrica "10 years ago you could find everything" si "five years ago you could find everything" si "two years ago you could find" iar eu le tot ziceam "yeah, but I mean what about right now".
am vazut niste baieti binedispusi, m-am tot plimbat pe langa ei, nicio sansa, in fine, e greu sa fii tu clubber mic la clubu mare la spania, nu se uita nimeni la tine nici macar de 5 euro, chiar credeam ca am nimerit intr-un loc dubios plin de clubberi veterani, retrasi din activitate care mai cheama niste dj in voga sa vada si mufa lor putina activitate dar ei nu mai danseaza de mult, stau pe margine la loja si se uita la tine mic turist dansator cu ghidu de conversatie iesit usor din buzunar.
si iaca ma mai duc io de doua ori la toaleta laudata mai oripilez vreo 3 spanioloaice ne-empatizante si ies si dau nas in nas cu ditai oastea, ditai puhoiu iberic de dansatori si dansatoare, robotii tehno doamnelor si domnilor, oaste la care am completat si eu o cerere scurta de adeziune (tot de 5 euro, nu m-am mai chinuit atata sa cheltui 5 euro de mult) care s-a soldat cu alte mersuri la baie unde deja se vomita in chiuveta (iarasi nu eu ca eu am stat cuminte la coada pentru asta de vreo 3 ori).
ce sa zic, de unde era ada gospodina blonda la platane cu proiectii in spate si puhoiu spaniard de chicas si chicos, mi-am dat seama asa ca gospodina asta care probabil isi lipea unghii false cand imi alegeam eu loja si masuta, care apropo, cazusera prada haosului si distractionului masiv, aceasta ghostpodina deci, din a carei manichiura franceza nu s-a auzit nicio voce, a dat cu mine de toti peretii de clubber cabotin si diletant de ce sunt, astfel incat la vreo 45 de minute din setu de tehno hard ca scula de poponar (si aici sa ma ierte fetzele sensibile) al lui michael mayer dupa ce mi s-a turnat din greseala un intreg pahar de rom cu cola in cap am iesit cu coada intre picioare din locu piezaniei si am dat fuga spre primu taxi, care, ce sa vezi, nu doar ca era ala care ne dusese la club, ci s-a si uitat la noi (io zgribulita mirosind a rom in cap si coexcursionistii mei, bravi osteni casapitzi de macheta tehno iberica), asa, nu doar ca era acelasi dar ne-a si zis "hai ca io v-am adus, io va duc inapoi" dandu-se in fapt astfel cu originile de roman neaos, din maramures am aflat noi ulterior, care mustacise mut anterior cand discutam noi despre cat sa ii lasam bacsis.
asta a fost, nene, ne-au facut frijoles frecatos, ne-au trimis acasa cu coada intre picioare, facuti cam praf caci eu acum va scriu ca nu am somn si e 6 dimineata, indiscutabil infranti sub asediul batalionului de sute de de-dansi prietenosi si planbei transpirati si lipiciosi in forma maxima, de zile mari.



besito

operatie estetica 2.0

m-am mai gandit. vreau sa fiu un filantrop batran care sa dea bani de cercetari excentrice in domeniul controlului vocii prin operatii (cu laser probabil) la corzile vocale.

mie mi-e

dor de noi cu un m parametru real masculin mai mult sau mai putin in capul meu care oricum nu merge mai departe de unu si zero si unu si zero si sharm digital, dar desigur ca din poveste inainte mult mai este.
nozi in gatzi atunci cand iti dai telefonu pe silent e o comunitate din rai sau iad, depinde de caz, pe care eu am ingrasat-o sistematc si i-am pus infrastructura la pamant deoarece la nivel social nozii trimisi de mine erau niste inadaptati incapabili sa functioneze cu vrun scop sau inspre vreo finalitate.
bat camperu pe loc, dar e un loc bun, acum ce sa zic, mi-am pus si draperie aici, imi lipsesc trei romane siropoase, un permanent si niste odrasle cu cheia de gat dar eu sunt invatacel, fara masa fara casa, stai putin ca e un paradox asta ca ar trebui sa fiu pensionarel cel putin.
per ansamblu nu vreau sa zic nimic decat ca poate totusi pot mai mult.

ieri

muzele mele se amuza pe patutz in timp ce e sange pe laptop iubito, si mortii cu mortii in morminte joaca fotbal extraterestru explicandu-si unii altora teoria relativitatii culorilor.

my dance is gettin worse

am incercat sa-mi autoinduc o stare creativa punandu-ma intr-o minicoma in care cel mai coerent instinct pe care-l aveam, conditionat si ala, era sa respir usor peste muntele de gelatina in care ma lafaiam pe toate partile. mi-am revenit usor apoi putin, in alta camera cu alte glasuri si m-am dus inspre o directie nefasta in care vedeam doar oamenii fericiti ca laxativele lor functioneaza rapid, dar nu auzeam ce gandesc, si ciuleam urechile la oamenii aia, hai, oamenilor, ca eu v-am inventat, spuneti-mi si mie reteta fericirii gasirii laxativului de viteza ideala si nu vedeam decat bunica aia care se duce la medic si asteapta sa ii elimine nepotelul rozariu pe care i l-a inghitit si nepotelu era ceva evil little fella gen copilu din omen imbracat tot intr-un costumas negru si care shedea cu picioarele balanganindu-i-se nesanatos de palid in biroul medicului si langa el, ca pe o roata mare, se invarteau diferite personaje carora le mancase diferite chestii (mamei ceva de la bucatarie, tatalui butoanele de la telecomanda, surorii cheia de la jurnal).
imi ordon ca diseara pe bis experimentul sa fie mai putin tim burton si mai mult woody allen.