vâj vâj

e garda sus iubito, caci garda cazuta nici lui Dumnezeu nu-i place.
sa scriem cu creta o prietenie care ma sperie, s-o stergem ca pe muci de maneca, tu nu stii cine sunt eu, eu nu stiu cine esti tu si totusi ne regasim in acelasi vals al toaletei mizere, cu bune si rele, cu recapitulari si imbarbatari fara de care aerul ma sufoca si ochii ma ustura.
ne doare tot acolo si punem degetul ingrijorat pe rana. mai cautam cu unghia prin plaga dupa sentimentul comun al depresiei de douazeci si ceva de ani cu care toti suntem datori. pentru ca eu stiu cine esti si tu stii cine sunt.

ping

saptamana grea, huh?
mda... am avut de facut chestii
ai intrat in paine cum ar veni
ei, mi-au dat o chifla

ieri

muzele mele se amuza pe patutz in timp ce e sange pe laptop iubito, si mortii cu mortii in morminte joaca fotbal extraterestru explicandu-si unii altora teoria relativitatii culorilor.

nu trageti

sunt eu eram aici am cazut putin de pe cal si poate l-am sarit, nu e nimic noi ne refacem intre noi vino putin la bucatarie sa dau cu limba mea scorojita pe ranile tale moi de carne translucida.
ma ascund dupa lalele si sunt mai emo ca ele, rima pierduta cand m-am descaltat la intrare in piscina noastra emotionala unde uneori apa e atat de adanca si iti curge pe fata.

pe blat

la bucatarie, galben, de cea mai buna culoare, se leaga prietenii, se spun secrete, se pun intrebari indiscrete. suntem noi asa cum nu prea ne vede nimeni, decat tot noi, intre noi, si asta cand ne prindem iar cu portile sufletului deschise.

sa vedem

eu dau atat de bine pe intuneric.